(via understands)
Poate ca sunt exagerata. Ca insist cu gandurile intr un mod abuziv si deloc sanatos, insa nu stiu cum sa ma opresc pentru ca nimeni nu te invata cum sa spui stop durerii. Cum sa pui piciorul in prag, sa ridici capul si sa o iei de la capat, cum sa ti iei adio de la miile de dezamagiri si sa te urci in tren spre o noua destinatie. Suferinta e ceva intim,personal. Ceva ce modeleaza după gandirea ta obsesiva si dupa experientele tale demoralizatoare cu care te ai confruntat in trecut. Insa sunt zile in care nu ti vine sa te ridici din pat si sa nu faci absolut nimic. Lumea te suna si te intreaba daca esti ok tu nu știi cum sa spui mai repede da sa te lase in pace. Sunt zile in care nu vrei sa mai vezi rasaritul sau apusul pentru ca lumina te demoralizeaza. Insa, întunericul iti aduce liniste si relaxare crezand ca asta te va face mai implinit in momentul acela dar acesta vine si cu frica, anxietate si necunoscut. Asta poate sa fie si motivul posibil pentru care mai am momente cand intunericul ma sperie. In momente ca acestea imi dau seama ca roata armura de orel impenetrabil cu care m am inarmat pana acum nu a fost altceva decat o iluzie a unui trup slab si plin de defecte. Ma ascund in spatele unei limbi ascutite si de mahala, cand , de fapt, tot ce vreau e sa nu fiu asa de mult observata. Sa trec prin viata ca si cum existenta mea nu ar provoca altora neplăceri, insa se pare ca acum nici macar la atat nu mai am cum sa sper.
(via octoberrr29th)
As an overthinker I really need things made clear to me.
(via littlee-monsterrr)
(via lhightening)
